Diavolii, vecinii îngerilor

Europa de EstRomâniaHunedoaraAlmaș-Săliște

De câteva sute de ani îngerii stau alături de diavoli. Primii veghează feţele smerite ale sfinţilor din fresce, iar ceilalţi bântuie conştiinţa tuturor celor care vin duminică de duminică la biserică.

Totul se petrece într-un lăcaş de cult din judcţul Hunedoara. Mai exact în biserica ortodoxă din satul Almaş Sălişte.

Acolo iadul şi paradisul sunt mai aproape decât oriunde, cel puţin în picturi. Pereţii vechiului monument istoric, aşezaţi pe braţele heruvimilor din scripturi tresar între gingiile cariilor care muşcă din lemnul secular şi în faţa grozăviilor din infern.

Slujitorii lui Lucifer – spaima păcătoşilor
Încă de la începuturile sale care se pierd în negura vremii, biserica din Almaş Sălişte oferă acoperiş atât trupului obosit al Mântuitorului istovit de pe Golgota, cât şi slujitorilor lui Lucifer. Altfel spus, în acest lăcaş există, alături de obişnuitele picture înfăţişând scene biblice, şi o scenă inedită. De-a lungul timpului aceasta a fost blamată sau greşit interpretată fie din teribilism, fie din dorinţa de a obţine senzaţie jurnalistică de prost gust. Este vorba despre imaginile înfăţişând groaznica muncă a iadului.

Preotul Ioan Burza care slujeşte la biserica din Almaş Sălişte vorbeşte despre acest “mister” ca despre un fapt cât se poate de obişnuit, peste care sătenii au trecut cu privirea de generaţii întregi şi nu l-au considerat o blasfemie.

Totuşi, goliciunea dracilor şi a victimelor a fost păstrată acoperită cu un văl ţesut. “În biserica săliştenilor există o pictură mai deosebită chiar lângă uşa din spate. Aceasta înfăţişează într-un mod înfiorător chinurile iadului. La o primă vedere, imaginile înfăţişând trupuri goale ale unor diavoli şi oameni torturaţi de aceştia te pot revolta. Dar dincolo de carnalul omenesc şi drăcesc, răzbate un mesaj demn de a fi luat în seamă.

Cine nu ţine cont de învăţăturile creştine şi încalcă rânduielile Domnului, o vecie va fi sluga lui Lucifer”.

Aşa după cum spun slujitorii bisericii, deşi nu există nici un însemn referitor la provenienţa picturii cu pricina, se pare că autorul ei este chiar pictorul care a realizat frescele din biserică. Numele lui nu este scris niciunde, dar explicaţia scenelor a rămas încrustată pe peretele cu nuduri.

Preotul o ştie aproape pe de rost, chiar dacă e scrisă în slavonă. Astfel, fiecare secvenţă din cumplita poveste cu diavoli oferă un îndemn la meditaţie. Şi cei torturaţi de draci se fac vinovaţi de grele păcate, mai spune preotul. „Iată aici cârciumarul care înmulţeşte vinul cu apă, iar apoi îl vinde scump şi vameşul care ia vamă înzecit sunt înfăţişaţi în pielea goală şi sugrumaţi de un drac. Lângă ei, femeia care recurge la avorturi şi nu vrea să facă prunci e înfăţişată cu mâinile legate şi cu şerpi care o muşcă de sâni.

De asemenea, o mulţime de femei şi bărbaţi sunt legaţi laolaltă de draci. Membrii acestui grup păziţi de diavoli s-au făcut vinovaţi de preacurvie”.

Draci cu (re)nume
Respectivii încornoraţi care se bucură să-şi chinuie adepţii au câte un nume. Doi dintre ei, pare-se cei mai importanţi, ca nişte tartori, au numele trecut sub ei - Pufi şi Kufi. Aceştia din urmă îşi cară victimele cu o roabă, spre Judecata de apoi.

Preotul continuă să citească rar în slavonă: „Pufi şi Kufi îi cară pe juraţii care au judecat strâmb, iar, apoi, se mută, mai jos, la omul care păcătuieşte pentru că doarme duminică dimineaţa. Pe acesta din urmă, dracii îl pun într-un pat, care seamănă cu un coşciug. Nici femeia care lucrează în sărbători nu are scăpare. Soarta ei este la fel, pecetluită de draci...”.

Când au păşit prima oară în această biserică, atât preotul cât şi cantorii de la Almaş Sălişte au găsit inedita pictură acoperită.

Ei spun că imaginile acestea i-au mirat la începu, dar, încetul cu încetul s-au lăsat copleşiţi de mesajul acestora.

Clericii spun că fresca înfăţişează un adevăr dureros şi, din păcate, extrem de potrivit şi vremurilor de astăzi.

În prezent, foarte mulţi dintre noi, cuprinşi de vâltoarea vremilor zadarnice, riscăm să ne transformăm în posibile victime ale diavolilor care ne pun piedică la intrarea în biserica din Almaş Sălişte.

Dar, dacă ştim să ridicăm privirea înspre cer, până nu e prea târziu, însă – mai spune preotul – putem fi salvaţi. Şi aşa, vom fi doar nişte copii cu ochi miraţi care se privesc îngroziţi pictura şi, totodată, se bucură că nu au simţit biciul smolit al fraţilor Pufi şi Kufi.

Asemenea marilor mănăstiri Credincioşii din Almaş Sălişte au învăţat să nu fie indignaţi de „misterul” din biserica lor. Dimpotrivă! Aceştia ştiu că prin pictura controversată se alătură moldovenilor care, la rândul lor, ştiu să ia aminte la picturile din mănăstirea Voroneţ. În capela mănăstirii molodoveneşti, în jurul balanţei pe talgerele căreia sunt cântărite faptele credincioşilor şi păcătoşilor, se duce o adevărată luptă între îngeri şi diavoli, aceştia din urmă neezitând să înşele, de pildă cel căţărat pe braţul cântarului ca să-l încline spre Iad.

Teologii spun că „Judecata de Apoi“ este o capodoperă. Folosim termenul cu conştiinţa că apelăm la un clişeu.

De fapt, marea frescă este un miracol sub toate raporturile, de la încifrarea simbolului religios şi punerea lui în pagină până la conservarea extraordinară, care îi conferă o perpetuă tinereţe.