Despre Florea Dumitrache s-a spus că a fost cel mai dotat atacant român al tuturor timpurilor, că a fost înzestrat cu nişte calităţi pe care puţini fotbalişti nu doar din România, ci din întreaga lume le au. În cariera sa fotbalistică de excepţie, drumurile lui Florea Dumitrache s-au intersectat cu cele ale judeţului Hunedoara, prin echipele Jiul Petroşani şi Corvinul, la care a evoluat vreme de şapte ani.

În slujba fotbalului hunedorean
Cel poreclit „Mopsul” a ajuns în judeţ în 1976, la echipa fanion a Văii Jiului. Avea 28 de ani şi multe de spus în fotbalul românesc. Câştigase deja trei titluri de campion cu Dinamo şi tot atâtea de cel mai bun fotbalist român al anului. A fost îndepărtat din Ştefan cel Mare datorită faptului că le trăgea vârtos la măsea, marele defect al carierei şi lucrul care la împiedicat să ajungă mai sus. La Petroşani şi-a văzut de treabă, sub culorile Jiului, vreme de trei ani de zile. Vechiul său prieten, Mircea Lucescu, împreună cu Radu Nunweiller l-au chemat să joace la Corvinul în 1979. A acceptat fără să ezite prea mult şi nu a regretat. Hunedoara îi va fi a doua casă pentru următorii patru ani. Împreună cu cei doi dinamovişti menţionaţi mai sus a început reconstrucţia echipei Hunedoarei. Alături de un Nicşa, Gabor, Petcu, Văetuş sau Dubinciuc a dus Corvinul până pe locul trei în campionat, cea mai bună performanţă din istoria clubului. A urmat participarea în Cupa UEFA, cea care avea să pună capăt carierei lui Florea Dumitrache.

Într-un meci la Sarajevo, în care hunedorenii erau furaţi pe faţă de arbitru, i-a aplicat „omului în negru” o scurtă corecţie, motiv pentru care a ajuns la Comisia de Disciplină a forului european. Nu s-a dus şi a preferat să agaţe ghetele în cui şi să spună adio fotbalului din perspectiva jucătorului.

Niciodată în prim plan
S-a reîntors la Dinamo, club pe care avea să-l slujească până la finalul vieţii sale, la 59 de ani. Nu a fost niciodată în prim plan. A antrenat fie o grupă de copii, fie a ocupat diverse funcţii onorifice în structura clubului bucureştean. Nu a ieşit niciodată în faţă, aşa cum o făcuseră colegii săi de generaţie Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Emerich Dembrovschi, Nicolae Dobrin sau Rică Răducanu. Alcoolul avea să-i grăbească sfârşitul, unul care a venit mult prea devreme. O ciroză hepatică la care se adaugă o puternică hemoragie cerebrală l-au adus pe patul de spital în stare foarte gravă. Medicii l-au operat, deşi nu îi dădeau prea multe şanse. A murit pe patul de spital, după câteva săptămâni de agonie, timp în care nu s-a trezit din coma în care căzuse. Nu a fost niciodată căsătorit, deşi locuia de ceva vreme cu o angajată a Federaţiei Române de Fotbal.

Apucase să joace doar 31 de partide pentru echipa naţională a României şi a marcat numai 15 goluri, puţin pentru talentul şi potenţialul său. Bobby Moore, căpitanul campioanei mondiale Anglia, nu i-a uitat fentele din „Groapa cu Lei” de la Guadalajara, la Campionatul Mondial din Mexic, din 1970. A fos apogeul carierei sale de fotbalist. Braziliei i-a marcat un gol memorabil, cea care avea să devină viitoarea campioană a lumii. Avea atunci doar 22 de ani.